Polaris - clinica de recuperarea medicală

Ultimele două decenii au însemnat un progres în tratamentul sclerozei multiple. Odată cu apariţia interferonilor, această afecţiune se consideră o boală ţinută sub control. Teoretic, pacienţii trataţi ar trebui sa ducă o viaţă normală, fără manifestări neurologice. În realitate lucrurile stau diferit: o parte semnificativă din pacienţii aflaţi sub tratament, prezintă deficite neurologice importante, unele invalidante.

Exista câteva explicaţii:
- Nu toate formele de scleroză multiplă sunt controlate eficient de terapia imunomodulatoare. Formele progresive sunt slab-responsive la tratamentul imunomodulator.
- Nu există o protecţie completă, indiferent de tipul de medicaţie folosită. Chiar şi pe tratament specific se constată apariţia de noi leziuni de demielinizare. La acest lucru contribuie complexitatea mecanismului bolii, varietatea genetică a pacienţilor şi expunerea la condiţii diferite de mediu.
- Intervalul lung dintre apariţia primelor simptome şi introducerea tratamentului specific. Heterogenitatea semnelor clinice şi lipsa unor manifestări specifice pot să ducă la întârzierea stabilirii unui diagnostic exact. Tratamentul scump care necesită înscrierea într-un program naţional accentuează întârzierea. Între momentul debutului şi administrarea tratamentului pot să treacă şi 12 luni. În acest interval boala progresează şi apar leziunile ireversibile.
Menţinerea pe o perioadă cât mai lungă a independenţei funcţionale a pacientului impune un program de recuperare precoce, alături de un tratament modificator de boală.
Un astfel de program are ca obiective terapeutice:
- conservarea cât mai mult posibil a capacităţii de deplasare, a mersului;
- asigurarea unei autonomii cât mai mari şi în cazul în care pacientul se deplasează doar cu ajutorul unui fotoliu rulant;
- managementul spasticităţii;
- terapia durerii;
- ameliorarea disfuncţiei vezicale şi intestinale;
- tratamentul depresiei, stimulare cognitivă;
- îmbunătăţirea integrării sociale şi profesionale;
- asigurarea funcţiilor vitale în stadiile avansate ale bolii.

Abordarea Sclerozei Multiple la Polaris Medical

Datorită complexităţii simptomatologiei, recuperarea pacienţilor cu scleroză multiplă reprezintă o provocare. De aceea, în cadrul spitalului Polaris abordăm multidisciplinar această patologie, cu o echipă formată din medici neurologi, de recuperare medicală, psihiatri, medicină internă, psihologi, logopezi, specialişti în stimulare cognitivă, fizio-kinetoterapeuţi, terapeuţi ocupaţionali.
Heterogenitatea simptomatologiei impune o adaptare a mijloacelor terapeutice la fiecare pacient în parte în funcţie de forma de evoluţie, vârstă, grad de dizabilitate (scorul EDSS), manifestări clinice şi particularităţi individuale.
În esenţă, un program recuperator pentru un pacient cu Scleroză Multiplă cuprinde:
- masajul medical: pentru efectul analgezic, decontracturant, antispastic, stimulant al musculaturii deficitare şi stimulant circulator;
- electroterapia: cu rol analgezic, de stimulare, antispastic, decontracturant;
- kinetoterapia, hidrokinetoterapia: cu rol în menţinerea, creşterea funcţionalităţii pacientului, cu menţiunea că temperatura apei nu trebuie sa depăşească 32 grade, deoarece pacienţii cu SM tolerează foarte greu căldura;
- terapia ocupaţională: având ca şi obiectiv menţinerea, creşterea ADL-urilor (activities of daily living);
- ortezarea şi dispozitive de mers individualizate.

Recuperarea în Scleroză Multiplă – esenţială în îmbunătăţirea calităţii vieţii
Planul de exerciţii (kinetoterapie, hidrokinetoterapie, terapie ocupaţională) trebuie adaptat, astfel încât să corespundă circumstanţelor individuale, să ţină cont de apariţia rapidă a oboselii şi de sensibilitatea la căldură. Exerciţiul are un efect benefic asupra dizabilităţii şi calităţii vieţii în SM, există dovezi solide că antrenamentul aerobic îmbunătăţeşte capacitatea maximă de exerciţiu, în timp ce inactivitatea o înrăutăţeşte; aderenţa la exerciţii poate genera o reducere parţială a oboselii din Scleroză Multiplă. Exerciţiile active ar trebui efectuate de cel puţin trei ori pe săptămână, iar aderenţa la un astfel de program poate fi crescută dacă activitatea are loc în comunitate sau în grup.
Unul din obiectivele principale în reabilitarea pacienţilor cu SM este ameliorarea mersului, mobilităţii şi echilibrului. Deficienţa de mers a pacienţilor cu SM poate fi cauzată de contracturi, slăbiciune, spasticitate, oboseală, pierdere proprioceptivă, disfuncţie cerebelară sau vestibulară, pierdere vizuală sau incapacitatea de a efectua mai multe sarcini simultan. Căderile sunt cea mai importantă consecinţă a tulburărilor de mers şi echilibru; acestea apar cel mai frecvent în timpul transferurilor (în/din pat; la/de la duş; pe/de pe scaun, etc.) şi în timpul mersului, ambulaţiei. Trebuie realizată o strategie de prevenţie a căderilor, adaptată pacientului, care include o evaluare funcţională a mersului şi a tranferurilor. Căderile de la domiciliu ar putea impune adaptarea acestuia la nevoile pacientului: înlocuirea suprafeţelor alunecoase, înlăturarea obstacolelor (praguri, cabluri electrice), montarea de bare pentru prindere, scaun pentru duş şi sisteme de avertizare în caz de căderi.
De asemenea, un rol extrem de important în conservarea mersului îl au utilizarea dispozitivelor de mers şi a unor orteze adecvate.
Hidrokinetoterapia (înotul, mersul în apa, exerciţii aerobice, exerciţii specifice) reprezintă o formă excelentă de exerciţii integrate, cu rol important în menţinerea funcţionalităţii, stabilităţii, echilibrului şi în prevenirea căderilor.
Managementul spasticităţii în SM
Spasticitatea poate avea un impact funcţional semnificativ, poate deteriora mersul, activităţile cotidiene - efectuarea ADL-urilor şi poate cauza şi durere. Tratamentul spasticităţii trebuie să fie adaptat în funcţie de pacient şi obiectivele funcţionale ale acestuia, nu doar spre reducerea generală a tonusului. Avantajele potenţiale ale unui tonus muscular crescut trebuie, de asemenea, să fie luate în calcul; acesta poate facilita transferurile şi mersul la anumiţi pacienţi. Tratamentele spasticităţii au efecte cumulative şi cele mai mari rate de succes atunci când sunt utilizate concomitent. Terapia medicamentoasă trebuie însoţită de un program de kinetoterapie specific (exerciţii de întindere, decontracturante).
Terapia ocupaţională îi poate ajuta pe pacienţii cu SM să-şi atingă potenţialul maxim de independenţă, ameliorarea ADL-urilor, cu efecte benefice şi în ceea ce priveşte autoeficienţa, calitatea vieţii şi a participării sociale. Terapeutul ocupaţional are un rol important şi în educarea pacienţilor cu SM în ceea ce priveşte principiile „conservării energiei”. Aceste principii au fost rezumate ca „cei patru P”: ai Planificării (agenda, planificator pentru activităţile zilnice, pentru activităţile profesionale), Prioritizării (este sarcina necesară?), Periodizării (cantitatea de energie de-a lungul săptămânii, lunii) şi Poziţionării (postura corectă a corpului, ergonomia locului de muncă şi a domiciliului).
Scleroza Multiplă este o patologie progresivă, pacienţii trăiesc cu boala tot restul vieţii, astfel trebuie iniţiat un program de recuperare precoce, pentru a putea menţine cât mai mult timp un grad cât mai mare de funcţionalitate, de independenţă şi o calitate mai bună a vieţii.

Damian Popescu – Medic primar neurolog
Şef secţie Recuperare neurologică în Spitalul Polaris

Crina Ilieş – Medic specialist reabilitare medicală
Şef secţie reabilitare medicală în Spitalul Polaris