Diagnosticarea

Diagnosticarea SM

SM poate apărea la început ca o serie de simptome [simptoame] vagi care slăbesc în timp multe dintre aceste semne putând fi atribuite altor condiții medicale (bolii). Prin urmare, există posibilitatea trecerii unei anumite perioade de timp până când procesul de diagnosticare să sugereze SM. Pe de altă parte o diagnosticare mai clară a SM se poate face în cazul unor simptome tipice (de exemplu nevrita optică) și printr-o cronologie exactă a puseelor. Neurologul are nevoie de dovezi care să indice implicarea a cel puțin două părți ale sistemului nervos central care să aibă efecte vizibile în două momente diferite.
Scleroza Multiplă este în fond un diagnostic clinic și nu există teste specifice pentru această boală la fel cum nici un test nu este exact în proportie de 100%. Pentru diagnosticarea SM este nevoie de o serie de teste și de proceduri medicale care includ următoarele:

Trecutul medical personal

Doctorul va cere o evidență a trecutului medical personal care include date despre semnele și simptomele din trecut, precum și referitoare la starea dumneavoastră actuală de sănătate. Tipul de simptome, apariția și tiparul acestora pot sugera prezența SM, dar este nevoie de o întreagă serie de examinări și de teste pentru a confirma diagnosticul.

Examenul neurologic

Neurologul va cerceta prezența unor anomalii de-a lungul căilor nervoase. Cele mai comune semne neurologice includ schimbări în mișcările ochilor, coordonarea membrelor, stări de slăbiciune, probleme de echilibru, ale simțurilor, de vorbire și ale reflexelor. Cu toate acestea examinarea nu poate oferi o concluzie clară asupra cauzelor acestor anomalii. Prin urmare este necesară eliminarea bolilor care au simptome similare cu SM.

Testarea potențialelor evocate auditive și vizuale

Când apare demielinizarea (cicatrizarea), impulsurile nervoase sunt trasmise mai lent. Potențialele evocate măsoară durata de timp necesară creierului pentru a primi și a interpreta mesaje (viteza transmiterii nervoase). Acest lucru se face prin plasarea unor electrozi la nivelul capului care monitorizează undele produse de creier ca reacție la stimuli vizuali și auditivi. În mod normal creierul reacționează aproape instantaneu la aceste tipuri de stimuli, dar în cazul demielinizării sistemului nervos central poate apărea o întârziere. Acest test nu este invaziv sau dureros și nu necesită spitalizare.

Rezonanța Magnetică Nucleară (RMN)

Scanarea RMN este un test recent folosit în diagnosticare și produce imagini de înaltă rezoluție ale creierului și ale coloanei vertebrale punând în evidență zonele afectate de scleroză (leziuni sau plăci). Deși RMN-ul este singurul test care permite vizualizarea leziunilor produse de SM, acesta nu poate fi considerat decisiv datorită faptului că scanarea nu permite evidențierea tuturor leziunilor și pentru că există și alte boli care pot fi cauza unor asemenea anomalii. RMN-ul arată în modul cel mai clar mărimea, numărul și distribuția leziunilor și, împreuna cu dovezile din trecutul medical personal sș din examinările neurologice reprezintă un factor foarte important în vederea diagnosticării SM.
RMN-ul este un instrument foarte important în evaluarea experimentelor clinice pentru că permite măsurarea activității bolii la nivelul creierului și al coloanei vertebrale.

Puncția lombară

Acest test consistă în prelevarea de lichid cerebro-spinal (lichidul care circulă în jurul creierului și al coloanei vertebrale) pentru evidențierea prezenței anticorpilor. Anticorpii pot apărea din cauza SM, dar și din cauza altor boli neurologice. Lichidul este prelevat prin introducerea unui ac în spate și extragerea unei mici cantități de lichid. Pacientului i se face o anestezie locală pentru amorțirea pielii. Prin urmare, deși puțin inconfortabil, acest test nu este de obicei dureros. În urma prelevării fluidului pacientul trebuie să stea în poziție orizontală timp de câteva ore sau chiar să petreacă o noapte în spital. Unii pacienți pot necesita o perioadă de recuperare. Acest test poate indica prezența SM, dar nu este categoric luat individual.

Diagnosticarea SM nu este întotdeauna clar definită. Simptomele inițiale pot fi vagi sau tranzitorii și pot induce în eroare atât pacientul, cât și doctorul. Simptomele invizibile sau subiective sunt uneori greu de comunicat doctorilor sau profesioniștilor în domeniul sanitar ceea ce face ca uneori pacienții să fie considerați în mod eronat nevrotici sau ipohondri.
După un puseu în urma căruia ați cerut sfatul unui medic, acesta poate să nu vă spună despre SM. Acest fapt este normal pentru că doctorul dorește să observe cel puțin două asemenea manifestări într-un interval de o lună și care să se mețină peste 24 de ore.

Legătura dumneavoastră cu medicul de familie și cu neurologul este esențială. SM poate avea momente de criză sau acute care necesită o atenție medicală specială, dar este o boală care face parte din viața de zi cu zi. Momentul diagnosticării este unul foarte greu, atât pentru persoana cu SM, cât și pentru familie și ingrijitorii săi care trebuie informați pe larg despre diagnosticare, prognoze, tratament, ajustări ale modului de viață și considerații despre conviețuirea cu SM. Pentru persoanele cu SM medicul de familie și organizația locală SM sunt surse de informații și de îngrijire importante.
Diagnosticarea SM reprezintă un șoc și de multe ori se tinde spre stereotipuri legate de scaunele cu rotile și alte handicapuri. Cu toate acestea este foarte important de știut că foarte multe persoane cu SM și îngrijitorii acestora au căzut de acord asupra faptului că viața se poate trăi în continuare la maximum fără a omite limitațiile impuse de boală. Astfel, în multe cazuri nu este necesară abandonarea locului de muncă, a studiilor sau a vieții sociale. Multe din persoanele cu SM duc în continuare vieți productive, împlinite și relativ normale.